25 de lucruri pe care le-am învățat până la 25 de ani

Hello drăguțeilor! Scriu acest articol chiar de ziua mea și nu o fac pentru că așa trebuie, ci pentru că asta îmi aduce mie liniște, asta e unul dintre lucrurile pe care îmi place să le fac cel mai mult. Mă relaxează foarte tare ideea de a vă scrie și mă bucur enorm că mi-am găsit și curajul să o fac fără să mă mai gândesc că se vor găsi 2-3 care să își ocupe timpul discutând răutăți despre noile mele activități. Este pasiunea mea, este un lucru pe care il fac fără să analizez prea mult și întrebarea mea este: de câte ori facem lucruri pentru noi fără să le gândim prea mult și fără să ne întrebăm ce spune lumea? Vă zic eu.. am renunțat la multe doar din acest motiv, pentru că mereu mi-a fost frică de părerea celor din jur și asta este una dintre lecțiile pe care le-am învățat până la vârsta pe care tocmai am împlinit-o.

Just do it

Lecția nr 1: Fă ce iți place, fă cum iți place și refuză să te mai gândești la ce vor spune ceilalți, căci vor avea oricum ceva de spus indiferent dacă faci sau nu lucrurile care iți aduc satisfacție.

Am lungit lucrurile destul de mult și nu am de gând să vorbesc despre ceilalți într-o zi specială pentru mine, ci pur și simplu vreau să vă prezint 25 de lucruri, cele mai importante, pe care am reușit să le învăț până la vârsta de 25 de ani. Ei bine, să vă povestesc puțin despre mine, că mulți dintre voi poate nu vedeți lucrurile așa cum sunt ele de fapt. Lavinia, 25 de ani, căsătorită de 2 ani deja și mămica unui băiețel (superb, din perspectiva mea) de 1 an și 2 luni. absolventa a facultății de Administrare a afacerilor cu predare în limba franceză, dar și a programului de master cu același domeniu, tot cu predare în franceză. Angajat al unei companii multinaționale, acolo unde activam tot în limba franceză, iar in timpul liber pasionată de scris și beauty.

Lucrurile pentru mine au evoluat super repede, m-am maturizat și am devenit responsabilă mai repede decât mă gândeam, însă îmi place enorm viața pe care o am și sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru tot ce am realizat până în prezent. Sunt cea mai completă versiune a mea de până acum și cea mai optimistă. Cei care mă cunosc știu deja că optimismul este la el acasă, eu sunt pe super vibe mereu, văd partea plină a lucrurilor și am întotdeauna încredere că totul va fi bine, pe premisa sunt ceea ce gândesc.

Only good vibes

So, lectia nr 2: Sunt ceea ce gândesc și vă recomand și vouă să vedeți lucrurile la fel, căci acest lucru vă va ajuta să vă atingeți scopurile de fiecare dată. Indiferent de tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, important este să ne gândim că la un moment dat va fi bine și să căutăm, bineînțeles, soluții care ne vor ajuta să ieșim din situațiile neplăcute, pentru că niciodată nu cad lucruri din cer, asta e clar. Fără puțin efort din partea noastră și doar good vibes, nu putem reuși nimic. E frumos să visezi, dar nici chiar așa. haha :))

Eu am observat că de fiecare dată și în fiecare situație, în care lucrurile poate au luat o întorsătură neașteptată, eu mi-am păstrat gândurile bune și optimismul și totul s-a așezat după cum mi-am dorit eu. Însă am trecut și prin pase proaste cu gânduri negative, care s-au transformat în lucruri și mai rele, doar din cauza atitudinii mele. În momentul în care lucrurile merg prost și tu pici în partea negativă și devii pesimist, e foarte greu să ai mintea limpede să cauți soluții, deci e greu să găsești portița de salvare.

Familia

Lecția nr 3 vine la pachet cu unul dintre cele mai importante aspecte din viata noastră, și cred că aceasta trebuia să fie prima lecție: familia este singura care iți va fi aproape necondiționat. Apreciază-i, ascultă-i, împărtășește cu ei orice gând, amintire, moment. Nimic nu se compară cu protecția și siguranță pe care ți-o oferă familia. Eu am 4 părinți minunați, un soț despre care aș putea să vă scriu ore în șir, un băiețel superb, o soră pe care am dobândit-o datorită soțului meu, este mai mult decât o prietenă și mai mult decât orice și 2 frați pe care ii iubesc enorm. Deci, apreciați-vă familia, ei sunt tot ce avem.

Social media?

Lecția nr 4: Momentele cu adevărat frumoase din intimitatea noastră, nu vor apărea pe Social Media. Am învățat să mă bucur și să apreciez mai mult anumite momente. Nu mai simt nevoia să postez la fel de mult din viața personală , viața de familie și alături de cei dragi. Prefer să îmi petrec câteva minute, zeci de minute cu comunitatea mea împărtășind impresii și lucruri din domeniul care îmi place foarte mult: beauty. Bănuiesc că s-a observat deja că vorbesc foarte mult despre acest subiect și mai puțin despre altele. Sunt pro Social Media, dar cu o limită.

Yes or no?

Lecția nr 5: Am învățat că se poate să mai și refuzam, dar să ne păstrăm și amabilitatea. Învață să spui nu cu fermitate, de fiecare dată când e necesar, fără să te gândești că ar putea să rănească persoanele din jurul tău. Cine iți este alături cu adevarat, prieten cu adevarat, va înțelege că poate acel lucru nu te încântă, nu iți aduce satisfacție, nu iți place sau te pune într-o situație inconfortabilă etc. Depinde foarte mult de caz.. limitele sunt foarte importante în tot ceea ce facem de zi cu zi. Este un cuvânt pe care îl învățăm de când suntem foaaarte mici și totuși ajungem să îl spunem foarte târziu.

Friends will be friends

Lecția nr 6: Nu toți prietenii sunt cu adevărat prietenii tai. Așa că, ai grijă cu cine iți împărtășești secretele (cel mai bine e să nu le împărtășești cu nimeni) și cu cine alegi să iți petreci timpul. Doar cei care sunt cu adevărat prietenii tăi vor rămâne alături de tine, indiferent unde te vei afla și ce vei face. Prefer să am 3 prieteni, dar să știu că mă pot baza pe ei și că ei se pot baza pe mine. Nu îmi doresc să fiu o opțiune, o rezervă și nici să fiu subiect de discuție în timpul lor liber.

Good things take time

Lecția nr 7: Să am răbdare, întotdeauna. Este singura cale prin care poți ajunge la ceea ce iți dorești: să acorzi timp, răbdare și atenție. Lucrurile frumoase uneori au nevoie de mai mult timp să se întâmple, dar atunci când ajung să se concretizeze cu siguranță iți vor aduce cea mai mare satisfacție.

Happy happy joy joy

Lecția nr 8 am învățat-o chiar în ultima perioadă de timp și am început să apreciez mai mult lucrurile mărunte, pe care nu prea puneam preț înainte. Am ajuns la nivelul la care mă bucur de orice și în sinea mea apreciez orice lucru nesemnificativ poate, pentru alții. Suntem atât de obișnuiți să avem de toate , încât ajungem să considerăm că oricum ni se cuvin și nimeni nu ni le poate lua, iar atunci când nu le mai avem, tindem să credem că ni s-a făcut o nedreptate.

Complicated

Lecția nr 9: Nu complica lucrurile! Este în regulă să analizezi situațiile și să cauți cea mai bună soluție, dar de cele mai multe ori ne pierdem printre detalii.

The end of the day

Lecția nr 10: E bine să iți termini ziua cu o scurtă analiză a tuturor lucrurilor pe care le-ai făcut, le-ai vorbit și le-ai realizat. La sfârșitul zilei este bine să fii împăcat cu tot ceea ce s-a întâmplat. Dacă după toată această retrospectivă încă vei considera că e bine ceea ce ai făcut și că ești mulțumit de toate lucrurile din ziua respectivă: nimic nu mai contează.

Lessons not stories

Lecția nr 11: Lecția contează. Este fix ceea ce încerc eu să vă transmit acum. Nu poveștile și întâmplările pe care le-am avut până la 25 de ani contează, ci lecțiile pe care le-am învățat și pe care vreau sa vi le prezint și vouă. E important ca din fiecare lucru pe care îl întâmpinăm în viața noastră, bun sau rău, să extragem o lecție și o idee esențială, după care să ne ghidăm în viitor. N-aveți idee cât de mult ne pot ajuta aceste lecții pentru a lua cele mai bune decizii pentru noi.

Keep it up with Lavinia

Lecția nr 12: Întotdeauna am crezut că există o multitudine de opțiuni în viață, însă îmi dau seama din ce în ce mai mult că există una singură: să reușesc. E un lucru foarte important și un aspect care mă va ajuta să evoluez constant. Indiferent de ceea ce se va întâmpla în viața mea, eu am să reușesc. Fie că voi reuși să trec peste ceva neplăcut, fie că voi reuși să obțin ceva ce mi-am dorit foarte mult, important e să ne dăm seama că singura variantă este să reușim.

To do or not to do

Lecția nr 13: Am învățat să am întotdeauna încredere în ceea ce îmi doresc. De cele mai multe ori reușim să facem lucrurile despre care ceilalți ne spun că nu le putem realiza. Probabil se declanșează ceva în noi care ne face să dorim să demonstrăm că nu e așa, că noi putem, că suntem capabili. Deci, indiferent de ceea ce apare în calea ta și cine încearcă să iți pună piedici, tu să privești drept înainte și să iți urmezi instinctul.

Power

Lecția nr 14: Cu toții suntem vulnerabili. Cu toții avem anumite slăbiciuni de care suntem foarte conștienți, dar pe care le ascundem sub mii de straturi de protecție, plus un scut imens. Ei bine, eu m-am decis să fiu conștientă de ele și nu numai. M-am decis să le împart cu oamenii dragi din jurul meu, să le scot la suprafață, să le recunosc și să devina astfel, o formă de curaj și putere. Nu-i așa că par mai puternică acum, decât dacă le-aș ascunde sub un scut invizibil? E bine să fii conștient, să fii realist și să recunoști că ai puncte slabe. Cu toții avem, dar iți trebuie curaj să le poți arata.

Perfection

Lecția nr 15: Nu căuta perfecțiunea. Tindem de multe ori să căutam job-ul perfect, partenerul perfect, viața perfectă. Uită, nu există! Ia lucrurile și oamenii așa cum sunt, cu bune, cu rele. Trăiește alături de un om care te face fericit, care te respectă și care știe să iți aducă un zâmbet pe buze, lucrează într-un loc care iți aduce satisfacție, care iți va oferi siguranța zilei de maine și uită de viața perfectă pe care o vezi pe social media, sau în filmele din timpul liber. Apreciază tot ce ai și iți vei da seama că așa imperfecte cum sunt momentele și oamenii din viața ta, au farmecul lor și nimic nu ar putea să fie mai bine și mai frumos.

Changes

Lecția nr 16: Numai tu poți face schimbări – numai la tine – numai pentru tine. Nu putem schimba pe alții decât dacă ei ne cer asta, însă nici nu recomand să încercați să schimbați pe cineva, doar pentru că așa considerați voi. Va fi în zadar, pentru că oamenii nu se schimbă, cum nici noi nu ne schimbăm pentru că vor ceilalți. Fiecare trăiește așa cum vrea și așa cum este. Decât să schimbi un om după cum iți place ție, mai bine cauți unul care se potrivește felului tău de a fi și care te completează așa cum ai nevoie.

Forgiveness

Lecția nr 17: Iertarea. Nu merită să porți ciudă, supărare cuiva. Este pierdere de timp, așa că mai bine cauți să comunici și să rezolvi problema. A ierta nu înseamnă neapărat a lăsa să se întâmple din nou aceeași greșeală, ci a accepta ce s-a întâmplat. Comunicarea va duce acolo unde trebuie și cu siguranță lucrurile care ți-au adus neplăceri, nu se vor mai repeta.

Competition

Lecția nr 18: Competiția cu ceilalți nu duce la nimic bun. Idealul nu reprezintă să fii mai bun decât colega de bancă, sau decât colegul de la job și așa mai departe, ci să fii mai bun decât versiunea ta de ieri. Să fii într-o competiție constantă cu tine, te va ajuta să evoluezi, și cu siguranță satisfacția va fi mult mai mare la sfârșitul zilei.

Lucky me

Lecția nr 19: Norocul nu există, se numește muncă. Deși tindem să credem că așa se nasc oamenii, norocoși. Este fals. Singurul mod prin care reușesc în viață, nu este datorită norocului ci datorită faptului că încearcă și că muncesc. Dumnezeu iți dă, dar nu iți bagă și-n traistă. Corect?

More and more

Lecția nr 20: Nu te limita doar la a învăța ceea ce ți se predă la liceu sau la facultate, dorește-ți să evoluezi constant, practică ce iți place, dezvoltă-ți pasiunile, investește în tine, mergi la cursuri, fă voluntariat. După 3 ani de facultate și 2 de master, mi-am dat seama că cel mai mult m-au ajutat lucrurile pe care le-am făcut în timpul meu liber. Mă bucur că am investit în mine, că am ales să studiez ceea ce mi-a plăcut și că mi-am dorit mereu mai mult.

Silence baby

Lecția nr 21: Niciodată să nu crezi că le știi pe toate, pentru că mereu este loc de mai bine și ai șansa să înveți de la oricine, chiar și de la o persoană pe care o consideri inferioară ție (deși atitudinea asta de superioritate nu iți va aduce nimic bun în viață, trebuie să știi să te adaptezi fiecărei situații, fiecărei persoane). Fii deschis către opiniile celorlalți și nu încerca să monopolizezi discuția doar susținându-ți părerile tale. Suntem diferiți și avem cu toții dreptul la opinie. S-ar putea ca la sfârșitul zilei să iți dai seama că ai învățat ceva nou de la cineva pe care îl subestimai.

Money

Lecția nr 22: Nu ai nevoie de atât de mulți bani pe cât crezi. Banii nu aduc fericirea, dar te ajuta să iți satisfaci anumite plăceri ale vieții, însă nu e o tragedie dacă nu reușești să le îndeplinești atunci când iți dorești. Important este să rămâi perseverent și să ai răbdare și vei reuși. În plus, e mult mai important să fim sănătoși, înconjurați de oameni buni și frumoși decât să avem toți banii din lume. Sunt situații în care oricât de bogat ai fi, viața nu mai reprezintă nimic dacă ești singur la sfârșitul zilei sau dacă ești bolnav. Take care of you și înconjoară-te de oameni frumoși.

Just me

Lecția nr 23: Uneori avem nevoie de momentele noastre, de momente în care să fim singuri, să vedem un film singuri, să citim o carte, să ieșim la alergat sau la plimbare singuri, să ascultăm muzică în căști și așa mai departe, în funcție de ce ne face fericiți. Vom aprecia mai mult momentele petrecute în 2.

Pinky promise

Lecția nr 24: Am învățat să îmi respect promisiunile. Am întâlnit oameni pe care i-am admirat enorm și pe care continui să ii admir, doar pentru faptul că erau corecți și iși țineau mereu cuvântul și promisiunea. Indiferent de ceea ce faci în viață, de jobul pe care îl ai, de statutul social și de toate celelalte detalii, dacă ești un om de cuvânt, care respectă întotdeauna ceea ce promite și ceea ce spune, jos pălăria! Meriți tot respectul.

Friendship

Lecția nr 25: Ultima lecție, dar nu cea din urmă este despre prietenie, prieteni și oameni care au fost alături de noi, insă cu care nu mai ținem legătura sau cu care am renunțat să ne mai vedem. Ei bine, am învățat să accept că drumurile se separă la un moment dat, că prietenii nu rămân aceeași pe viață, indiferent dacă ne-am certat sau nu. Uneori, pur și simplu, plecăm pe drumuri diferite și lucrurile se distanțează. Mi-am dat seama că nu trebuie să pun lucrurile acestea la suflet, că trebuie să le iau ca atare și să nu port pică nimănui doar pentru că nu se mai află printre lista mea de prieteni, sau oameni favoriți.

Ei bine, dragilor, acestea sunt 25 dintre lecțiile pe care le-am învățat până la vârsta pe care tocmai am împlinit-o, însă cu siguranță, nu sunt toate. Mai sunt multe lucruri care m-au ajutat să evoluez și după care mă ghidez în viață și pe care o să vi le mai povestesc în articolele viitoare, dacă feedback-ul vostru va fi unul bun și dacă vă mai doriți să stăm la astfel de povești.

Vă pupăcesc,

Blondie.