Vânătoarea de produse
Hello, dragilor! Perioada aceasta a reducerilor, a cumpărăturilor m-a adus din nou in fața laptopului, și nu doar pentru a vâna produsele mult dorite, ci și pentru a vă încânta pe voi cu articolele cu care vă obișnuisem într-un timp. Am lipsit o perioada de pe blog, pentru că m-am concentrat mai mult pe activitatea de pe Instagram și pe comunitatea de acolo, însă nu am stat degeaba, am lucrat in tot acest timp la câteva subiecte și articole foarte interesante, pe care o să le postez in săptămânile ce urmează.
Astăzi am pregătit pentru voi un mic review despre produsele pe care le-am prezentat in ultima perioadă pe profilul meu de Instagram și anume, produsele de la Pupa Milano. Chiar la începutul activității mele in online, adică acum vreun an, am vorbit despre acest brand și despre produsele pe care le-am folosit de la ei. Sunt produse pe care le veți găsi constant in trusa mea de makeup, mai ales creioanele de buze, rujurile și mascara. Îmi plac pentru că sunt foarte bune, foarte calitative, iar prețul este unul excelent.
Nu o să vă rețin prea mult, căci o să vă povestesc puțin despre unul dintre produsele folosite de la ei, mascara Pupa Vamp (click), un produs testat oftalmologic, potrivit persoanelor cu ochii sensibili, sau persoanelor purtătoare de lentile de contact. Nu conține parabeni și este hipoalergenic și probabil v-ați dat seama, după cum spune numele, este fabricat in Italia.
Ce urmăresc eu la un produs de genul?
- Să nu curgă – ei bine, nu se întâmplă. Nu este waterproof acesta pe care îl am eu, dar nici nu se întinde. Au și varianta waterproof, însă nu îmi este de ajutor acum, așa că varianta normală este numai bună.
- Să îmi creeze efectul acela de gene lungi și curbate – reușește cu brio acest lucru. Bănuiesc că toate vrem asta, însă eu cu atât mai mult, căci nu am cele mai frumoase gene. Sunt blonde, drepte și nu foarte lungi. Ce-i drept sunt dese, dar degeaba. Am nevoie de un astfel de produs care să le transforme in ceva wow și care să îmi creeze un aspect frumos al ochiului.
- Să fie lungi și curbate, dar nu încărcate – check! Dacă m-ați urmărit pe Instagram zilele trecute, am făcut o mică prezentare și s-a văzut clar cat de natural arătau genele.
- Să fie testat oftalmologic și să fie potrivit pentru ochii sensibili, pentru că da, am nevoie și toate ar trebui să fim atente la acest detaliu atunci când cumpărăm un produs.
Ei bine, acestea sunt aspectele cele mai importante la care eu sunt atentă atunci când îmi aleg mascara, iar Pupa Vamp este câștigător. Am mai încercat și alte produse de genul și cu siguranță suntem mereu in căutarea produsului perfect care să ne satisfacă complet așteptările, dar de fiecare dată mă întorc la prima iubire, dacă pot să-i spun așa.
Dacă ați rămas până la finalul articolului, cu siguranță citiți asta și cu ocazia asta am o mică răsplată pentru voi, mai exact un cod de reducere pentru toate produsele de la Pupa Milano, atât in magazinele fizice cât și online. Tot ce trebuie să faceți este să menționați LAVINIA25 (click aici pentru a intra direct pe site) la casă, sau să îl introduceți in căsuța de pe site și beneficiați de 25% reducere la orice produs. Mai aveți la dispoziție 3 zile, timp in care puteți cumpăra o mulțime de produse pentru cei dragi. Codul de reducere este valabil până pe 15 noiembrie.
Sper că v-a plăcut aceasta mică prezentare, iar dacă vreți să vedeți video-urile, le găsiți pe toate pe pagina mea de Instagram. Spor la shopping și vă dau întâlnire pe story.
Vă pupăcesc,
Blondie.