Despre cum să fii fashion cu Neculai Stanciu. Tânărul care a deschis un business în plină pandemie

foto via @pinterest.com

Mark Twain said that “Clothes make the man,” but what about the people that make the clothes?

Când vine vorba despre modă și stilul bărbătesc, marii designeri au venit cu propuneri foarte îndrăznețe în ultimii ani, iar aceștia nu mai sunt demult o inspirație pentru băieții și bărbații care vor să îmbine stilul personal cu tendințele. Neculai Stanciu este printre singurii bărbați care activează în mediul online și care își pun amprenta în această zonă de fashion, așa că l-am provocat la un interviu interesant care să ajute să îl cunoaștem mai bine pe tânărul influencer, antreprenor și personal stylist.

Dacă îl urmăriți pe Instagram știți deja reels-urile lui inspiraționale cu ținute de zi, dar și recomandări de outfit-uri asemănătoare cu cele ale marilor vedete, însă realizate cu un buget mic. Este deja consacrat pentru ținutele în culori liniștite, atât elegante cât și casual, pe care le poți adapta în funcție de ocazie. Ceea ce este de apreciat este povestea lui și cum a ajuns în punctul în care se află astăzi, așa că am încercat să cuprind câteva dintre lucrurile care îl fac remarcat pe Neculai.

foto via @instagram.com

De la un business pornit în pandemie, până la evoluția acestuia în lumea ținutelor fashion. Poate că lucrurile pentru el sunt la început, însă cu siguranță se vor duce în direcția în care își dorește, prin muncă și pasiune.

1. Cine este Neculai Stanciu? Cum te-ai descrie în câteva cuvinte? Sunt un om simplu cu multe vise și cu o ambiție enormă.

2. Ai urmat un Institut renumit de actorie și totuși parcursul tău te-a adus în fața modei. Cum reușești să le îmbini? Teatru de scândură nu mai fac demult, doar proiecte de film. Pasiunea pentru fashion am avut-o de mic dar nu m-am gândit că o să profesez în acest domeniu. Nu știu cât reușesc să le îmbin pentru că uneori simt că nu am timp să fac ceea ce vreau și mă frustrează destul de rău acest aspect. Știu că trag tare să nu ratez nimic și cu sacrificiu reușesc. Asta mi-am dorit și o să lupt pentru visul meu!


3. Cum ai reușit să faci din pasiunea ta un business? Nu m-am gândit să fac o afacere. Pur și simplu într-o noapte în pandemie, anul trecut, m-am gândit ce as putea să fac pentru a-mi aduce aminte cu drag peste ani și ani de perioada Covid din viața mea. Astfel a pornit. Am zis că peste 20 de ani, 30 de ani când voi deschide dulapul și voi da peste tricourile făcute de mine o să știu clar că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Am transformat o perioadă grea, în cea mai frumoasă perioadă a mea!


4. Știm că business-ul tău a luat naștere într-o perioadă grea din viața noastră, chiar la începutul pandemiei. Cum ai reușit să faci să funcționeze lucrurile? Pur și simplu am lansat colecția și la început am spus ca tricourile sunt pentru a le purta eu, dar dacă e cineva care vrea pot realiza mai multe în atelier. In 2 săptămâni de la lansare tricoul “You” a înregistrat peste 100 de exemplare vândute.


5. Ce planuri de viitor are tânărul Neculai? Nu prea îmi fac planuri pe termen lung. Trăiesc prezentul sau cel puțin mă gândesc cu câteva luni înainte ce as vrea sa fac. Nici vacanța nu mi-o programez cu 1 an înainte așa cum fac mulți. Eu acționez pe moment. Vreau să plec mâine în Italia. Mi-am luat bilet si am plecat. Așa procedez eu. Sunt spontan și cred că asta mă face fericit.


6. Deși cu câțiva ani în urmă lucrai într-unul din magazinele HM, acum ai devenit unul dintre colaboratorii lor. Ce calități crezi că te-au adus în acest punct? Da sunt foarte happy pentru asta. Nu vrei să știi, este o satisfacție aparte. Cred că trebuie să te identifici cu un brand și să fii autentic și să muncești mult, astfel încât un brand să te contacteze, nu? Că despre asta e vorba: să muncești mult să reușești în orice domeniu. Muncă, pasiune, dorință. Lucrând pentru ei am învățat despre mine, despre pasiunea mea, despre ceea ce reprezintă brandul HM.


7. Care este cea mai importantă realizare a ta? Să rămân uman într-o vreme în care totul este despre supremație și bogăție.


8. Cât de greu este să gestionezi un business online cu articole vestimentare? Dacă nu îți place munca, este greu. Haha, glumesc! 😂 Dacă faci ceva din pasiune nimic nu e greu.


9. De unde îți iei doza zilnică de inspirație? De la oameni și de la tot ce mă înconjoară!


10. Dacă ar fi să lucrezi pentru o casă de modă internațională, care ar fi aceea? Balenciaga, cu siguranță.

Dragii mei, sper că interviul de astăzi să fie o încurajare pentru voi, să faceți ce vă place, să munciți pentru visul vostru și să nu renunțați la ceea ce vă doriți. Totul este posibil, chiar și atunci când startul este mai greu, când întregul glob este pe pauză, chiar și în situații de criză pentru întreaga societate. Nimic nu este mai presus de visul tău!

“Fashion is not necessarily about labels. It’s not about brands. It’s about something else that comes from within you.”

Neculai este un exemplu printre toți tinerii antreprenori pe care îi cunosc, este unul dintre cei curajoși care au crezut în visul lor și care au luptat indiferent de situație.

Mă bucur că am reușit să aduc această poveste în fața voastră, iar dacă vă plac interviurile acestea motivaționale, care demonstrează că există șansa de a reuși ce-ți propui, îmi voi da silința să aduc în atenția voastră oameni care să împărtășească detalii din viața lor. Pe Neculai Stanciu îl puteți găsi atât pe Instagram cât și pe TikTok.

Vă pupăcesc,

Blondie.