Locuri de vizitat in Paris. Jurnal de călătorie.
“Le véritable voyage de découverte ne consiste pas à chercher de nouveaux paysages, mais à avoir de nouveaux yeux”
Hello drăguților! O fi interzis să călătorim, dar e liber la visare, așa că am început să răsfoiesc pozele mai vechi și mi-am amintit de penultima vacanță pe care am avut-o, într-un loc tare drag mie.
Fac o mică paranteză să vă povestesc puțin despre cum am ajuns eu să iubesc Franța și limba lor. Aveam 14 ani când am călătorit prima dată în Franța, când pur și simplu m-am îndrăgostit de această țară și visam să mă mut acolo. Cu timpul mi-am dat seama că sunt atașată de țara mea, de familie în mod special și de cei dragi mie, de care nu mă puteam despărți așa simplu. Planul meu era să studiez la Paris, însă nu am putut să plec, fiind atașată de tot ceea ce avem aici, așa că am îmbinat lucrurile și am ales o facultate cu studiere în franceză, dar la București. Practic, așa am ajuns să vorbesc franceza fluent și să vizitez Parisul oricând simt nevoia. Acum să trecem la subiectul principal…
Aș pleca undeva! unde? hai la Paris! Așa a început și călătoria noastră la Paris, pe 6 decembrie. A fost super spontan și super frumos. Am stat acolo pentru 5 zile și am văzut tot ce mi-am dorit. Mai fusesem când eram copil, așa că de data aceasta a fost altfel, le-am văzut și înțeles diferit.
Am împachetat totul cu entuziasm și am plecat cu un gol în stomac spre aeroport, de unde urma să zburăm către locul meu de suflet. Am zburat cu AirFrance, iar zborul a durat în jur de 3 ore și 10 min. Totul a fost ok pe timpul zborului, nu au existat turbulențe, așa că am stat foarte relaxată.
Ne rezervasem cazare de acasă, în zona turnului. Dorința mea a fost să am vedere la turn, așa că am căutat pe booking și am găsit Aparthotel Adagio care promitea un superview, iar pozele erau super oki. Având în vedere că ne-am hotărât pe ultima sută de metri și se apropiau și sărbătorile, variantele erau puține. Așa că am ales această cazare, de care am fost dezamăgiți când am ajuns acolo. deși am precizat că dorim o cameră cu vedere spre turn, nu am avut parte (scuza fiind că sunt toate ocupate deja). Alt lucru care m-a deranjat maxim a fost curățenia, care era inexistentă, exista un miros urât în cameră, căci nu erau dotate cu geamuri care pot fi deschise. In fine.. am precizat toate aceste detalii la recepție și s-a făcut maximul pe care puteau să îl facă: curățenie (cât de cât). Am hotărât că nu ne lăsăm afectați de toate cele întâmplate și că încercăm să facem din vacanța aceea o amintire super frumoasă.
So.. let’s do it! În prima zi, de obicei, încerci să rămâi în apropierea hotelului, pentru că ești destul de obosit după drum. Așa am făcut și noi și am ales să mergem puțin în zona turnului, să căutăm un loc unde să servim masa și să stăm cât mai relaxați posibil.
După câteva ore de odihnă, căci eram super obosiți, am ales să mergem în zona Champs-Élysées, pentru a servi cina. Am căutat review-uri ale restaurantelor din zona și am ales să mergem la unul dintre cele mai apreciate – La Maison de l’Aubrac. Absolut genial! Locația, servirea, mâncarea.. totul! Recomand cu mare drag să mergeți să serviți une viande d’exception à deux pas des Champs Elysées.
Bineînțeles că după o cină delicioasă merge o plimbare, așa că seara noastră a continuat pe faimosul bulevard Champs-Élysées. Cu cinematografele, cafenelele, și magazinele sale de lux, Champs-Élysées este una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Pentru că noi am vizitat Parisul în perioada sărbătorilor, chiar atunci fiind Moș Nicolae, totul era luminat și decorat în spiritul sărbătorilor de iarnă. Ce frumos! tot bulevardul era împodobit cu luminițe și view-ul era superb.
A doua zi ne-am început dimineața cu un mic dejun delicios la Bistro Saint Dominique în zona Rue Saint Dominique. E un bistro micuț, dar foarte cochet, unde poți servi mâncare cu specific franțuzesc. Noi am rămas plăcut surprinși.
Am început să ne îndreptăm ușor ușor spre muzeul Louvre, însă până să ajungem acolo am nimerit la un târg super drăguț de Crăciun – La Magie de Noël – organizat în grădinile Tuileries. Aici găseai tot felul de carusele, dulciuri, cadouri, dar și pe Moș Crăciun, pregătit să asculte dorințele copiilor mai mari sau mai mici. După cele două ore petrecute la târgul de Crăciun, am descoperit că în zona se afla una dintre cele mai cunoscute cofetării – Angelina.
Nu știu dacă ați încercat până acum prăjiturile lor, sau dacă ați trecut pe lângă această cofetărie, dar cert este faptul că se stătea la coadă pentru a intra și a savura din bunătățile lor. Vă zic, cele mai bune prăjituri și macarons, acolo sunt! Clar, am zis! Ne-am îndulcit, ne-am distrat, dar să trecem la vizitat..
Și am ajuns și la muzeul Louvre, pe care l-am regăsit fix așa cum mi-l aminteam. Un loc plin de turiști, foarte vizitat și destul de aglomerat. Am petrecut aici cam o oră.
Pentru că seara s-a lăsat, am continuat cu vitrinele galeriilor Lafayette, care erau special amenajate și decorate pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Vă las aici poze, căci nu am cuvinte să exprim ceea ce am văzut acolo, însă cu siguranță merită văzute. Absolut minunat să iți închei seara așa.
Următoarea zi a început cu cea mai cunoscută atracție turistică a Parisului – Tour Eiffel – devenit simbolul Franței. Pentru întreaga construcție a fost nevoie de 18.038 de piese, ce au fost conectate prin două milioane și jumătate de nituri.
Deși priveliștea este mult mai frumoasă de la etajul 2, pentru că încă mai vezi detaliile și poți recunoaște anumite atracții turistice, noi am ales să urcăm în top. de acolo totul este minuscul, o priveliște care mie mi-a tăiat respirația. Am fotografiat zona Defence, Trocadero si Sena și am admirat priveliștea minunată.
Am petrecut 15 minute cu totul pentru urcarea in turn (achiziționarea de bilete și punctele de verificare), iar in turn am petrecut cam o oră, cu tot cu poze, stat la coadă și servit o cafea la Jules Verne, la cel de-al doilea nivel al turnului.
După toată această experiență frumoasă, am pornit spre Place de l’Opéra, un loc care merita vizitat. Atât opera cât și piața, fac parte din proiectul de renovare și modelare a orașului din ordinele lui Napoleon al III-lea al Franței. Piața se afla la o intersecție de străzi, astfel având posibilitatea de a alege spre ce loc să pornești mai departe.
Pentru că în apropiere se află galeriile Lafayette și pentru că am rămas surprinși de decorul minunat al vitrinelor, am decis să mergem acolo pentru o sesiune de shopping. Acolo se afla un brad suspendat și imens. Cumpărături nu am făcut pentru că era super aglomerat și un mediu foarte agitat.
Ne-am încheiat seara cu o plimbare mai lunga și pentru că acolo erau la moda trotinetele electrice, ne-am gândit să închiriem și noi câteva pentru a ajunge la hotel. Este un mijloc de deplasare foaaarte tare, rapid și ieftin. ne-am distrat maxim, mai ales că era seară și nu era deloc aglomerat.
Următoarea zi am decis să mergem la Catedrala Notre-Dame, pentru a bifa și acest punct turistic, însă nu am putut vedea prea multe pentru că era în reparații încă. De acolo, am plecat să servim micul dejun și am găsit un super bistro în apropiere, Saint-Régis se numește și au numai mâncare delicioasă. Vă las aici poze să vedeți și voi. Am lăsat spre sfârșit unul dintre locurile mele preferate – Sacré-Coeur de Montmartre – i se mai spune și inima sfântă a Parisului. Bazilica Sacré-Cœur este o construcție impunătoare care oferă o priveliște divină spre întregul Paris. până am ajuns acolo am vizitat numeroasele străduțe, pline cu magazine cu suveniruri și bunătăți. Seara noastră s-a încheiat cu o super cină la Le Vrai Paris, un restaurant super drăguț cu mâncare super delicioasă și băutură de calitate. Practic, așa s-a încheiat și vacanța noastră, într-un loc minunat cu oameni dragi nouă.
Bineînțeles că nu am ratat nici Moulin Rouge, unde am făcut câteva poze. Nu am reușit să asistăm la niciun spectacol, însă cu siguranță vom avea ocazia vreodată.
Sper că acest jurnal de vacanță să vă inspire în cazul în care doriți să vizitați Parisul sau să vă readucă aminte de momentele frumoase pe care le-ați petrecut deja acolo. Mă bucur că ați fost alături de mine în călătoria mea.
Vă pupăcesc,
Blondie