Despre albirea dinților
Ați votat, ați ales, iar eu am respectat ceea ce vă doriți. Iată articolul despre albirea dinților și despre cum ar trebui să ne îngrijim dantura. De ce este așa important zâmbetul? Un zâmbet ne poate schimba ziua sau chiar viața, atunci când vine din partea unui om special. Şi nu o spun din cărți sau din filme, o spun din viața trăită chiar de mine. Din punctul meu de vedere, zâmbetul este unul dintre primele lucruri la care suntem atenți când întâlnim o persoană. Eu, spre exemplu, țin foarte mult la acest aspect.
Oamenii zâmbesc din tot felul de motive. Zâmbesc atunci când se simt bine, când își doresc să transmită încredere, când sunt politicoși, când iubesc, când sunt fericiți etc. Sunt nenumărate motive care ne fac să zâmbim. Cel mai frecvent motiv pentru care oamenii renunță să mai zâmbească sau adoptă un zâmbet parțial este dantura. Eu eram complexată de dantura mea pentru că mi se părea că dinții din față erau prea mari, așa că am apelat la medicul stomatolog și am decis să port aparat dentar (aproximativ 2 ani) pentru a remedia această problemă. Ulterior, culoarea danturii mele s-a schimbat și am fost nevoită să apelez la diferite metode pentru albirea dinților.
Ce este albirea dinților?
Albirea dinților este procedeul care ajută la îndepărtarea petelor de pe dinți, făcându-i mai albi și mai strălucitori. După ce am discutat cu medicul meu stomatolog, am aflat care ar putea fi cauzele îngălbenirii dinților:
· alimentația – alimentele închise la culoare, cele cu aciditate ridicată, dar și coloranții alimentari sunt cele care afectează cel mai des culoarea dinților. Pe această listă se află vinul roșu, ceaiul negru, cafeaua, băuturile carbogazoase, fructele de pădure, sosurile roșii, sfecla și probabil mai sunt multe altele – alimente pe care eu am fost nevoită să le evit după ce am făcut albirea.
· fumatul – nicotina se depune pe smalțul dinților, iar în timp produce îngălbenirea dinților
· igiena dentară deficitară – în cazul în care nu respectăm programul zilnic de igienă dentară, adică să ne spălăm pe dinți de cel puțin două ori pe zi și să folosim ața dentară, aceștia se vor îngălbeni mult mai repede.
Probabil mai există și alte cauze ale îngălbenirii dinților, dar acestea sunt cele mai cunoscute de către mine.
Soluții de albire a dinților pe care le puteți încerca acasă
Pasta de dinți nu este întotdeauna rezolvarea petelor de pe dantură așa că eu am apelat la câteva soluții pentru albirea dinților acasă (sunt metode încercate de mine, însă nu garantez că sunt cele mai potrivite. Întâi de toate poți vorbi cu medicul tău stomatolog și el iți va spune exact ce trebuie să faci)
· bicarbonatul de sodiu – mama mereu mă punea să mă spăl pe dinți cu o soluție formată din apă şi bicarbonat, o dată pe săptămână. Periază dinții timp de 2 minute, apoi clătește bine gura cu apă, însă ai grijă la gingii dacă le ai sensibile.
· pasta de dinți pentru albire – acestea conțin microparticule speciale care ajută la îndepărtarea petelor de pe suprafața dinților. Unele mai pot conține și bicarbonat de sodiu.
· benzi de albire a dinților – super utile.
· creion pentru albirea dinților – este recomandat persoanelor care nu au un stadiu avansat de îngălbenire a dinților. Înainte de începerea tratamentului este indicat să îndepărtezi resturile alimentare. Aplică un strat subțire de gel pe dinți și lasă-l să acționeze timp de 30 de secunde. Eu am încercat, însă este important să nu aveți așteptări prea mari. Dantura o să fie mai albă, însă nu vor exista diferențe foarte mari.
· gel pentru albire – acestea conțin substanțe de albire mult mai puternice decât cele din pasta de dinți și se aplică pe o gutieră special concepută din silicon, care apoi este fixată pe dinți și lăsată să acționeze pe timpul nopții. În cazul folosirii pe perioade lungi poate apărea sensibilitatea dentară deoarece smalțul este afectat. Am încercat această procedură și am avut rezultate vizibile. Recomand!
Și acum a venit momentul să vă povestesc de albirea profesională, cea de care eu am fost cea mai mulțumită. Tratamentul de albire realizat la un cabinet stomatologic este rapid și eficient, iar rezultatul este vizibil imediat. Înainte de a începe un astfel de tratament eu am fost la un consult stomatologic în urma căruia medicul a stabilit dacă este indicat să îmi albesc dinții. Este foarte important să aflăm părerea medicului stomatolog. Dacă este indicat sau nu să apelam la această procedură.
In urma consultului, medicul meu a fost de acord să facem această albire, căci nu au existat probleme: carii, probleme la nivelul gingiei sau sensibilitate a dinților. Menționez faptul că această albire am făcut-o la un an după ce am dat aparatul dentar jos.
Cum se procedează?
Înainte de începerea tratamentului, medicul a izolat gingiile cu un gel pentru a le proteja. Apoi a aplicat gelul și cu ajutorul unei lămpi, a proiectat lumină. Eu am fost nevoită să merg 2 zile pentru a folosi întreaga cantitate din seringă. Am stat 12 minute cu prima cantitate de gel, apoi se aplică o altă cantitate, se stă iar 12 minute și tot așa până se termină întreaga cantitate din seringă. Cel mai greu lucru este ca vei avea o gutieră care iți va menține gura deschisă pe întreaga perioada a tratamentului. Depinde de tine cât reziști să stai cu acea gutieră.
Albirea profesională cu laser este nedureroasă și este cel mai eficient tratament, însă este și cel mai costisitor (prețul poate ajunge până la aproximativ 1000 de lei). Tratamentul poate fi repetat de două sau trei ori, iar dinții vor fi cu până la opt nuanțe mai albi, în funcție de gradul de îngălbenire a acestora.
Eu sunt super mulțumită de rezultate, însă trebuie respectate anumite reguli după acest tratament. Trebuie evitate anumite alimente, igiena dentară trebuie să fie făcuta corespunzător și trebuie ascultate toate indicațiile medicului. Igiena orală zilnică poate prelungi efectele tratamentului de albire a dinților.
O întrebare frecventă este: au existat dureri?
Nu au existat dureri în cazul meu, nu am avut probleme cu gingiile sau cu dantura. M-am putut bucura de dantura mea perfectă imediat după ieșirea din cabinet. Vă recomand să apelați la un astfel de tratament dacă simțiți ca aveți nevoie.
Sper ca sfaturile mele să vă fie de folos, să vă ajute să luați o decizie dacă nu știți ce să faceți pentru a avea dantura mult visată. Foarte important este să conștientizăm că zâmbetul nostru poate spune multe despre noi. Nu uitați să vă îngrijiți corespunzător și dacă ați descoperit și alte metode de albire a dinților, aștept mesajele voastre.
Vă puup,
Blondie.