Părerea mea despre produsele ElishaCoy part.1
Hello drăguților! Întotdeauna am fost pasionată de beauty și skincare. Aș putea să vă vorbesc ore-n șir despre ce am folosit, despre cum fac eu și ce am învățat în toți acești ani de cumpărat produse de makeup, de skincare, pentru păr și tot așa. Astăzi vreau să vă vorbesc despre un brand pe care îl folosesc de o lună și ceva, dar care m-a convins că trebuie să vă povestesc și vouă despre el. Foarte rar mi se întâmplă să folosesc ceva și după câteva săptămâni să aleg să vorbesc despre acel produs.
M-am documentat, am citit foarte mult despre ce înseamnă o rutină corectă, am testat mai multe produse astfel încât să observ dacă am vreo alergie la vreun ingredient, am făcut tot ce mi-a stat în putință și astfel m-am hotărât să cumpăr și eu produsele ElishaCoy, pe care sigur știți deja că le găsiți la Q Cosmetice Coreene.
Dacă m-ați urmărit pe Instagram ați observat că nu am luat o tonă de produse din prima și am luat totul treptat. Le-am verificat pe toate în aplicația pe care o folosesc de obicei – Clean beauty – acolo unde sunt prezentate ingredientele dăunătoare. de abia după aceea m-am hotărât ce testez prima dată, în funcție de nevoile tenului meu.
Pentru început am achiziționat 24k Gold Caviar Essence (vezi aici), o esență cu particule de aur și extract de caviar care hrănește și regenerează tenul. Acest produs nu conține aditivi precum parabeni și uleiuri minerale, acest lucru reprezentând un mare plus pentru mine. În ultimul an am devenit super atentă la ceea ce cumpăr și ceea ce aleg să îmi aplic pe față.
De ce îmi place acest produs și ce m-a convins să îl achiziționez?
Ei bine, în primul rând am verificat toate ingredientele produsului și am constatat că este super clean. Nimic care să îmi afecteze tenul în mod negativ. În al doilea rând, am tot văzut acest produs la Christina Ich, una dintre persoanele cu cele mai bune recomandări în Social Media. Cei care o urmăriți pe Instagram, știți deja asta. Am văzut, am verificat produsul, am devenit curioasă și l-am cumpărat. Cam așa funcționez eu.
Acum să vă povestesc puțin despre cât de mult ador acest produs. Eu l-am integrat în rutina mea de seară. Îl aplic mereu după ce mă demachiez, îmi curăț tenul, aplic toner și crema de ochi. Este ultimul pas în rutină și mă simt foarte bine așa. Tenul meu este suuper hidratat, glowy și arată foarte sănătos de când îl folosesc. Dimineața pielea arată super fresh. Ajută la îmbunătățirea tonusului pielii, la revitalizare și conferă strălucirea pe care prea puține produse mi-au oferit-o.
Bineînțeles că atunci când achiziționezi ceva de la un brand care ți-a plăcut, devii puțin curios și dependent să afli și despre celelalte produse. Așa că m-am reîntors pentru o altă gamă de această dată, dar cum stocurile se epuizează rapid și eu nu am fost chiar pe fază, am reușit să achiziționez doar o parte din ceea ce îmi doream (Moist Up Hyalurone Cleansing Foam și Moist Up Hyalyrone Ampoule Toner). Mi-aș fi dorit și crema hidratantă din această gamă, but next time, baby!
De ce îmi plac aceste produse și ce m-a convins să le achiziționez?
Pe acestea le-am achiziționat pur și simplu pentru că îmi doream să încerc și alte produse de ale lor. Nu prea îmi găsesc cuvintele și mie mi se întâmplă foarte rar asta. Îmi plac mult toate produsele încercate până acum și am continuat să comand de la ei.
„Gamă intens hidratantă pe bază de acid hialuronic. Este potrivită pentru tenul sensibil și uscat, datorită ingredientelor naturale atent selecționate. Acidul hialuronic este o moleculă care se află în mod natural în pielea noastră, o moleculă care atrage în jurul ei particule de apă până la 1000 de ori greutatea ei, și din acest motiv este un ingredient care oferă hidratare mare pielii unde este aplicat.” Așa prezintă cei de la Q Cosmetice Coreene aceste produse. Părerea mea?
Moist Up Hyalurone Cleansing Foam (vezi aici) este o cremă de curățare care se transformă în spumă în contact cu apa. Se aplică într-o cantitate mică pe fața umezită și proaspăt demachiată, și se masează ușor pentru a curăța tenul în profunzime. Pielea îmi rămâne curată instant, netedă cu un efect super fresh. Mie imi place enorm!
După ce mi-am demachiat și curățat tenul, îmi aplic de obicei tonerul – Moist Up Hyalyrone Ampoule Toner (vezi aici), tot din aceeași gamă. Acest produs ajută la închiderea porilor, la dispariția coșurilor negre (mie mi-au dispărut după aproape o săptămână de la utilizare). Calmează pielea iritată, menține pielea netedă și hidratată. Nu știu voi, dar eu mai am tendință de înroșire după demachiere și acest toner m-a ajutat foarte mult în rezolvarea acestei probleme.
Ar mai fi muuulte de povestit despre produsele celor de la Q Cosmetice, dar păstrez pentru data viitoare, pentru că mai am câteva produse pe drum, care așteaptă să fie testate.
Sper ca acest articol să vă fie de folos și să vă răspundă la întrebările pe care le-am primit pe Instagram despre produsele ElishaCoy. Aceasta este experiența mea, mie mi-au plăcut și mi-au făcut super bine, însă m-am și documentat foarte bine despre ele și am verificat ingredientele lor. Același lucru vă recomand și vouă.
Vă pupăcesc,
Blondie.