Despre relațiile toxice cu Ilinca Vlaicu

Hello dragilor! Nu aveți idee cât de mult mă bucur să mă aflu din nou in fața laptopului, gata să vă scriu un articol pe care îl așteptați cu siguranță, și spun acest lucru datorită numărului mare de întrebări despre acest subiect. La fiecare Q&A pe care l-am făcut pe pagina mea au existat curiozități despre relații, parteneri și viața de cuplu, însă am considerat că nu sunt omul potrivit să vă dau sfaturi, neavând cunoștințe in acest domeniu. Tot ceea ce se întâmplă in viața mea, este datorită sentimentelor mele, datorită comunicării pe care o am cu partenerul meu, datorită unor lucruri și unor obiceiuri pe care le-am format împreună, așa că nu m-am văzut in măsură să vă dau sfaturi despre relații. Acestea sunt diferite, la fel ca și noi, însă există câteva principii de bază după care ne putem ghida și pe care ni le va prezenta chiar Ilinca, un psiholog foarte bun, foarte realist și bine documentat, care vine cu cele mai frumoase arme, cu propriile cunoștințe și informații dobândite de-a lungul timpului prin studiu intens și cercetare.

Ce părere aveți? Eu zic că e o idee mult mai bună, așa sunt sigură că răspunsurile la întrebările voastre vor fi mult mai aproape de realitate, adevăr. Practic va fi un fel de consultație psihologică online, dar gratuită, cadou din partea mea și a Ilincăi. Am ales câteva întrebări care s-au regăsit cel mai des in inbox-ul meu și care vor primi un răspuns detaliat, care cu siguranță vă va fi de folos pentru identificarea problemelor de cuplu. Zic probleme, pentru că majoritatea întrebărilor au fost despre relațiile toxice, infidelitate, comunicarea inexistentă și schimbările de comportament de-a lungul relației.

În primul rând, vreau să știți faptul că am citit tot ceea ce mi-a scris Ilinca in interviu, am ales să îl postez, pentru că ii împărtășesc spusele și tot ceea ce a susținut ea și am încredere că tot ceea ce se va prezenta in continuare, vă va ajuta enorm. Fie că sunteți deja într-o relație, fie că ești singur, fie că ești deja căsătorit și așa mai departe, eu nu cred in relații perfecte, cred că mereu există ceva de îmbunătățit, cred că o relație are nevoie de atenție, de comunicare, de respect și de dorința de continuitate. Așa că am încredere că acest articol vă va ajuta, indiferent in ce situație vă aflați. Merită să îl citiți, știu că este teorie, însă exercițiul și practica stau in mâinile noastre. Tot ce trebuie să facem este să ne deschidem mintea, să citim cu atenție și să conștientizăm de ce parte ne aflăm. Zic să nu mai lungim vorba și să dăm start unui moment de cuget. Ilinca ai cuvântul.

1. Care sunt relațiile de care ar trebui să ne ferim?

Este relativ dificil de definit o asemenea categorie, însă pentru început consider că sunt de evitat relațiile care debutează din orice alt considerent în afară de atracția dintre cei doi parteneri, fie ea fizică, intelectuală, etc. Relațiile care de la bun început nu prezintă un cadru emoțional stabil, confortabil și debutează prin dificultăți de comunicare, atitudini pasive sau ostile, sentimente mai degrabă neplăcute (teamă, invidie, furie) și comportamente ce denotă în mod evident lipsa de interes într-o relație sunt adesea sortite eșecului. Prin prisma indisponibilității emoționale a unuia sau a ambilor parteneri, aceștia vor avea maniere diferite de a se raporta la cuplu și prin urmare „nu vor vorbi aceeași limbă” iar cuplul nu va rezista. Semnele cuplului toxic sau ale partenerului abuziv sunt evidente chiar de la început de cele mai multe ori, însă fie persoana în cauză nu le poate identifica, fie este obișnuită cu ele și le consideră a fi acceptabile, normale. Practic, această persoană nu știe că o relație de dragoste poate fi și altfel

2. De unde crezi că provin problemele din cuplu? Au ele legătură cu modul in care am fost crescuți, copilăria și atitudinea părinților?

În mod cert au legătură indirect cu acestea, discutăm însă despre procese inconștiente. Relația părinților este principala sursă din care o persoană învață ce este iubirea, cum se manifestă, cum arată o relație de cuplu și chiar și care sunt limitele unei relații de cuplu. În primul rând, în funcție de atitudinea și comportamentul părinților de-a lungul vieții copilului față de acesta, el va învăța dacă merită să fie iubit. Stilul de atașament dezvoltat va decide adesea tipul de relație de cuplu pe care îl vom căuta. Spre exemplu, dacă mama ne spunea adesea că ne iubește, însă avea așteptări nerealiste de la noi, ne certa excesiv, ne pedepsea sau ne impunea să fim ceva ce nu suntem, iar la final ne cerea să o iertăm pentru agresivitatea ei argumentând că „vrea doar ce este mai bun pentru noi”, vom dezvolta un tip de atașament nesecurizant și vom înțelege din aceste experiențe că așa arată dragostea – cu certuri, amenințări, abuzuri; prin urmare, vom căuta un partener care să ne abuzeze în mod indirect sau chiar direct, îl vom ierta pentru că este de datoria noastră și îi vom fi devotați.

Tot din relația părinților vom învăța cum și dacă să ne cerem iertare, dacă să ne răzbunăm, să fim proactivi în a găsi soluții sau să așteptăm să se rezolve de la sine cu timpul. Apropierea, tandrețea și chiar si sexualitatea părinților sunt factori importanți: un părinte care refuză apropierea de celălalt, care se ferește de atingeri și gesturi de tandrețe va transmite indirect că această latura a relației nu este dezirabilă, poate chiar anormală. Problemele în cuplu pot avea multe cauze precum așteptările nerealiste sau neverbalizate „tu trebuia să știi că…”, pot fi derivate din indisponibilitate emoțională sau sexuală și multe altele, însă majoritatea din acestea au legătură cu trăirile și experiențele noastre în copilărie.

3. Care sunt de obicei semnele unei relații de cuplu toxice?

Nu sunt de părere că există un set de semne sau o listă pe care să bifăm deoarece fiecare persoană se raportează diferit la cei din jurul său și la relația de cuplu. Cu toate acestea, probabil principalele semne ale unui cuplu toxic ar fi unul ce prezintă abuzuri emoționale (a amenința partenerul cu despărțirea, a-l face să se simtă vinovat dacă se bucură singur sau cu alte persoane de anumite activități, a-i controla dispozitivele, a-l face să se simtă nesigur pe sine sau neiubit, a-l critica sau jigni, etc), abuzuri fizice sau sexuale. Chiar și competiția profesională sau financiară este o problematică sensibilă, dar comună, ce devine toxică de cele mai multe ori. Aud adesea „nu vrea decât bani de la mine, doar de atât sunt bun” iar în multe cazuri, acesta este chiar adevărul – unele persoane pot contribui doar prin această manieră în relația de cuplu sau chiar cea de parentalitate; ele se pot asigura că partenerul sau familia au un trai decent sau chiar mai mult.

4. Ce poți face pentru a ieși dintr-o relație toxică?

Așa cum am menționat și mai devreme, a fi într-o relație de cuplu toxică presupune un istoric de viață în care persoanele semnificative (părinții) s-au purtat cu o persoană într-o manieră asemănătoare. Prin urmare, aceasta nu pot distinge dacă se află într-o relație toxică sau nu și cu atât mai mult, aceasta nu va fi capabilă să părăsească această relație. Chiar și în relațiile abuzive există confort si familiaritate, iar renunțarea la acestea este deosebit de dificilă. Adesea preferăm o relație abuzivă în fața singurătății – aceasta ar fi principala capcană.

A părăsi o relație toxică presupune părăsirea abuzatorului, dar și părăsirea (temporară a) rolului de victimă. Într-o asemenea relație abuzator-victimă, fiecare este sigur pe sine în respectivul rol, dar și captiv în el. O persoană care este victimă în această dinamică de cuplu nu va avea inițiativa de a părăsi relația deoarece este temătoare prin definiție, iar singurătatea presupune o lipsă majoră de control și mulți factori necunoscuți.

Primul pas, dar și cel mai greu în a părăsi o asemenea relație, este conștientizarea toxicității sale. Din păcate, acest lucru este foarte greu de realizat fără ajutor profesional deoarece mintea dispune de multe mecanisme de apărare cum ar fi negarea „nu e chiar așa rău/rea, exagerez eu”, raționalizarea „e o perioadă stresantă pentru ea/el” și multe altele.

5. De unde apare gelozia și care sunt metodele prin care putem să o gestionăm astfel încât să nu ne afecteze relația?

De cele mai multe ori, gelozia poate apărea ca urmare a unui cumul de factori personali ce țin de anumite credințe privind cum trebuie să fie o relație și cum trebuie să fie partenerul, frici personale, tipar de atașament, etc. Aceste așteptări de la partener sau de la relația de cuplu nu sunt întotdeauna discutate și exprimate, ci se transmit implicit. De exemplu, partenerul A participă la o petrecere de birou și ajunge acasă cu câteva ore mai târziu decât în zilele obișnuite. Partenerul B ar putea fi nemulțumit de această situație, argumentând că „Nu este normal să stai chiar așa mult! Sigur ți-ai găsit tu ceva interesant de discutat cu cineva.. Probabil de-asta nici nu m-ai chemat și pe mine”. În acest caz, pe lângă așteptările nedeclarate ale partenerului B cu privire la faptul că trebuia să fie și el la petrecere (altfel cum ar putea vreodată A să se simtă bine?!), deci implicit că A nu are voie să se afișeze în societate fără el,  partenerul B are pretenția ca A să fie lipit de relația de cuplu și să nu lipsească de acasă pentru activități ce nu țin de serviciu. În același timp, A și B au dificultăți deoarece nu au fost exprimate așteptările pentru această situație. Iată un scenariu adecvat pentru setarea așteptărilor –  A: „În ziua x va avea loc petrecerea de birou la care sunt invitați doar angajații, nu știu exact cât o să dureze dar te țin la curent. Dacă nu ajung la timp acasă pentru cină, îți scriu!”. În această manieră a fost delimitat faptul că nu vor participa ambii iar durata este neclară, fiind totuși vorba despre o activitate recreativă, însă reperul este ora cinei.

Gelozia poate să apară și din neajunsuri personale precum teama că suntem suficient de buni, nu suntem demni de iubire (în cazul copiilor aflați în plasament, aceste credințe inconștiente vor fi vizibile de la primele relații) sau că nu-i merităm pe parteneri – aceste aspecte sunt apoi transpuse într-o veșnică așteptare (gelozie) ca „adevărul” să iasă la iveală și anume că partenerii lor și-au dat seama ca pot mai mult și îi vor înșela sau părăsi. Totodată, gelozia poate să apară și ca răspuns la relații anterioare eșuate și o incapacitate de a explica de ce s-a terminat acea relație și cum poate fi evitat același scenariu pe viitor. Odată ce recunoaștem un tipar de comportamente ce aduc cu sine conflicte de relație, este important ca partenerii să discute și să fie de acord asupra unui plan care să-i avantajeze pe amândoi.

6. Ce le recomanzi cuplurilor care au nevoie de terapie, însă nu au timp sau nu își permit?

Mă simt nevoită să delimitez cele două motive pentru care cuplurile nu ar putea ajunge la un cabinet de psihoterapie: dacă nu este timp, fie terapia nu este văzută ca o adevărată soluție, deci o prioritate pentru care este necesar să se găsească timp, fie chiar absența de timp este una dintre problematicile majore ale cuplului pe care terapia nu o va putea schimba. În fond este vorba despre aproximativ 90 de minute petrecute la cabinet și să spunem că încă o oră este alocată drumului; dacă în programul partenerilor, timp de o săptămână, nu poate fi găsit un interval liber de timp de 2,5 ore, cu siguranță aceștia au mari dificultăți în a relaționa ca un cuplu – a se uita la un film, a sta de vorbă, a merge la terasă, a juca un joc, etc.

În cazul în care aceștia nu își permit, eu recomand ca fiecare partener să acorde atenție nevoilor sale, dorințelor, așteptărilor și implicit, emoțiilor și tiparelor de gândire. Pentru a stabiliza cuplul, este nevoie ca fiecare partener în parte să fie stabilizat individual. Este dezirabil ca fiecare partener să fie atent la ceea ce declanșează sentimente neplăcute și să-și pună la îndoială propriile gânduri pe cât posibil – de ce mă enervez când se întâmplă x lucru/ de ce o iau personal când el/ea .. ? Este esențial ca fiecare să reducă la minim, eventual să renunțe cu totul, la gândirea principială și să se axeze pe cum se simte atunci când are loc x situație.

Mai departe, în loc de reproșuri de tipul „Din cauza ta simt că..”, lucrurile pot fi exprimate sub forma „Atunci când tu…. eu simt că/ mă simt….”. Dacă luăm exemplul de la întrebarea 5, putem spune „Atunci când tu stai atât de mult la petrecere, eu m-am simțit neimportant/ă și nesigur/ă pe mine” – astfel am evitat blamarea partenerului și discuția privind cât este normal să stăm la o petrecere; focusul a fost centrat pe cum această situație m-a făcut pe mine să mă simt.

7. Problemele in cuplu și-au făcut apariția, iar partenerii aleg să nu își mai vorbească pentru câteva zile. Crezi că tăcerea e o soluție in a rezolva problemele?

Cred că de această dată pot da un răspuns categoric – nu! Tăcerea reprezintă doar evitarea unei discuții. Dacă această perioadă de liniște este una cu care ambii parteneri sunt de acord și are ca scop detensionarea situației, însă situația se concluzionează printr-o discuție după aceste zile de tăcere, atunci sunt de acord că este o idee bună. Nu cred, însă, că aceste cupluri care recurg la tăcere și evitare timp de câteva zile vor avea resursele interioare necesare pentru a purta o conversație productivă. Simpla revenire la normal după câteva zile de izolare nu reprezintă dispariția problemei, aceasta este doar o iluzie temporară ce va fi spulberată odată ce se va naște un nou conflict. Aud adesea „Dacă nici după cearta de acum x zile nu a înțeles, nu știu ce mai e de zis!” Există această așteptare conform căreia dacă manifest exact cât sunt de supărat (prin tăcere), se va rezolva și conflictul și problema nucleu, iar cuplul nu va mai avea dificultăți. Această așteptare este, bineînțeles, nu doar puerilă ci și nerealistă. Majoritatea oamenilor, chiar și cei care se autointitulează ca fiind imprevizibili, au un tipar de comportament standard, iar acesta se va repeta la nesfârșit chiar și în cuplu dacă problema nucleu nu este rezolvată.

8. Ce părere ai despre “așa sunt eu, nu mă pot schimba”?

Oricine se poate schimba. Nu vom putea schimba temperamentul nimănui, acela este un dat biologic, genetic, însă putem, spre exemplu, să oferim colericilor alte modalități de manifestare, alte instrumente prin care să își exprime sentimentele, etc. Totodată, mergând pe această idee, nici cele mai colerice persoane nu explodează doar din cauza temperamentului; cu siguranță există un trecut încărcat ce a cauzat o acumulare a furiei.

Persoanele care declară ostentativ că nu se pot schimba fie nu vor să se schimbe (deși putem face o delimitare între a schimba un comportament și a schimba o persoană), fie consideră că merită dragoste, admirație și respect indiferent de situație, această gândire fiind specifică persoanelor cu tendințe narcisice.

9. Care sunt ingredientele pentru a reinventa iubirea in cazul cuplurilor de lungă durată?

În aceste cazuri, aș acorda atenție motivelor pentru care s-a pierdut legătura de cuplu. Chiar dacă au intervenit factori precum parentalitatea, un cuplu sănătos va avea resurse necesare pentru a se păstra în contact. Părinții nu sunt doar părinți, ei sunt și parteneri de cuplu. Aș acorda atenție motivelor pentru care s-a pierdut acea legătură amoroasă și aș pune accentul pe regăsirea acelor obiceiuri sau ritualuri anterioare prin care partenerii erau apropiați. Activități ce presupun o oarecare obligație implicită precum „noi ieșim săptămânal la restaurant” nu sunt întotdeauna productive; ele pot aduce o mare presiune întrucât întreaga relație de cuplu „stă” în acea ieșire. Eu recomand centrarea atenției pe valorile, atributele sau caracteristicile care i-au apropiat pe parteneri în primă instanță.

10. Care sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le avem in vedere pentru a avea o relație de cuplu fericită pe termen lung?

Cele mai importante aspecte sunt, în esență, tot cele ce țin de noi înșine. Cât timp noi ca indivizi nu vom fi echilibrați și conștienți de noi înșine (inclusiv gânduri și emoții), sunt șanse foarte mici să avem suficientă disponibilitate emoțională pentru a fi răbdători sau empatici cu cei apropiați. De asemenea, ca recomandări generale, aș spune că este important să se acorde atenție tipului de comunicare, respectiv dacă este implicită sau explicită – cum spunem ce vrem sau ce avem nevoie – exprimăm verbal aceste lucruri sau ne așteptăm ca partenerul să știe pentru că este datoria sa să știe?; spunem atunci când suntem nemulțumiți și oferim alternative sau ne izolăm, sperând că partenerul ne va citi gândurile? Un alt aspect important este modalitatea partenerilor de a-și cere scuze – se verbalizează regretul și se caută soluții sau se revine la normal fără o discuție?;

 Pentru a evita schimburile de replici agresive, chiar dacă în primă instanță poate fi relativ inconfortabil, recomand raportarea la propria persoană atunci când are loc o discuție în contradictoriu, respectiv folosirea sintagmelor de tip „Pe mine x comportament al tău (astfel separăm și comportamentul neplăcut de persoana iubită) mă face să mă simt …/ mă face să cred că..” Mai departe, o altă strategie folosită adesea reprezintă raportarea la conflict ca la o situație externă „momentul în care eu nu am primit invitație la petrecere m-a făcut să mă simt respins” astfel, discutând despre situație sau comportament, reușim să creăm puțină distanță de subiect și să găsim soluții.

11. Infidelitatea partenerului ar trebui trecută cu vederea?

Așa cum probabil vă și așteptați deja să răspund – este greu de dat un verdict categoric în această privință deoarece, din nou, acest aspect este unul ce ține și de părerile și așteptările personale ale fiecăruia, dar și cele declarate sau nedeclarate din cadrul cuplului. Totodată, este important de avut în vedere influența pe care o are cultura asupra acestui aspect. Chiar din copilărie, atunci când băieții acordă atenție fetițelor prin a le șicana sau chiar prin a le trage de păr și a le lovi, auzim adulți spunând „Ei, sunt băieți, așa fac ei!”. La maturitate, auzim echivalentul: „Se mai enervează și el, doar e bărbat” – deci normalizăm abuzul verbal, poate chiar și pe cel fizic; „Important e că se întoarce acasă la familie, restul nu contează, așa sunt bărbații”- normalizăm și infidelitatea și incapacitatea femeilor de a se opune acestui comportament deoarece este deja ceva aproape firesc în societate. Însăși societatea noastră prin cultura sa susține dinamica de tip agresor – victimă din cadrul cuplului; mare grija la acest aspect!

Atunci când renunți la o relație toxică și la un partener nepotrivit, nu înseamnă că ai început să nu mai ții la el, înseamnă că ai început să ții, în primul rând, la tine! Nimic nu este pentru totdeauna și chiar daca ceea ce trăiești acum ti se pare ca nu are un sfârșit, tu poți schimba asta. Poți fi propriul erou, iți poți schimba viața și oamenii prezenți din ea. Daca simți ca relația ta este toxica, ca partenerul nu este potrivit pentru tine, nu mai sta! Exista relații frumoase, exista respect, exista iubire, exista tot ceea ce visezi tu dar pe care ai impresia că nu le meriți. Le meriți din plin! Lupta pentru ceea ce iți dorești, nu mai sta captiv într-o lume in care nu te simți confortabil.

Sper ca acest articol să vă deschidă ochii, să vă răspundă la multitudinea de întrebări pe acest subiect și voi reveni curând cu un nou articol despre acest subiect, mai exact despre infidelitate și tot ceea ce ascunde ea.

Vă pupicesc,

Blondie