Am testat produsele SVR

Hello! Astăzi revin cu un nou articol despre două produse încercate în ultima perioadă. Bănuiesc că nu sunt singura persoană mereu curioasă să încerce lucruri noi. Chiar dacă am produsele mele preferate la care nu renunț, îmi place să mai testez și altele.

Comand foarte des de pe farmacia tei sau bebe tei, pentru că în primul rând au cele mai bune prețuri și în al doilea rând găsești acolo ce vrei și ce nu vrei. Astfel, cumpăr necesarul pentru bebe, dar îmi fac și mie o bucurie. Nu ratez niciodată ocazia, așa că nici la ultima comandă nu am ocolit produsele de beauty. Am achiziționat două produse de care eram super curioasă: apa micelară Physiopure și ser concentrat antioxidant Ampoule Vitamina C, ambele de la SVR.

Vreau să vă vorbesc mai întâi despre apa micelară, căci nu sunt foarte multe de spus despre ea. Am încercat foarte foarte multe de-a lungul timpului, de la foarte multe brand-uri și fiecare îmi place în felul ei, dar aceasta parcă are totuși ceva special.

De ce îmi place și cum o folosim?

SVR Physiopure este o apă micelară pentru ochi, față și buze, special concepută pentru pielea sensibilă. Am ales-o pe aceasta pentru că așa cum v-am precizat și în articolele anterioare, tenul meu are tendință de înroșire după demachiere, so… acest produs este perfect pentru mine. Am scăpat de roșeața aceea pronunțată și tenul meu se simte perfect. În plus, îmi place că o pot folosi atât pentru față cât și pentru ochi. Înainte trebuia să aleg două produse diferite, fiecare fiind destinat pentru o anumită zonă.

Nu conține parabeni, săpun și alcool și curăță absolut toate impuritățile și urmele de machiaj, însă eu folosesc în continuare spumă de curățare după demachiere și vă recomand să faceți și voi la fel.

Acest produs m-a impresionat pentru că hidratează foarte tare pielea, în comparație cu celelalte pe care le-am folosit și îmi lăsau pielea mai uscată, deloc elastică. Conține agenți de hidratare care mențin pielea hidratată.

Îmi place super mult recipientul, care este prevăzut cu o pompiță super utilă, astfel încât să nu irosim produs. Este super ușor de utilizat și are o valabilitate de 12 luni. Apa micelară este primul pas din rutina mea și o aplic în fiecare dimineață și seara indiferent dacă am folosit sau nu makeup

Al doilea produs pe care l-am achiziționat este serul concentrat antioxidant Ampoule Vitamina C, la care am văzut rezultate încă din primele zile de utilizare, dar până vă povestesc despre produs și ce mi-a plăcut la el, haideți să aflăm la ce folosește în general vitamina C și când o aplicăm.

La ce ajută vitamina C și cum se utilizează?

De la stimularea producției de colagen, până la diminuarea semnelor de îmbătrânire și corectarea petelor pigmentare, Vitamina C este un ingredient foarte eficient, folosit în îngrijirea pielii. Vitamina C s-a dovedit a fi un produs care ajută la protejarea tenului împotriva razelor dăunătoare UVA. Se recomandă aplicarea unui serum cu Vitamina C dimineața, înaintea aplicării unui produs cu factor de protecție solară. Se păstrează într-un loc ferit de lumină și umezeală, deci nu trebuie depozitat în baie.

Aplicarea serumului se realizează pe tenul curat, tonifiat (cu o loțiune tonică), iar apoi se va aplica o cremă hidratantă, care ajută la menținerea beneficiilor acestuia un timp mai îndelungat.

Acum că ne-am documentat și am aflat la ce ajută, să vă povestesc puțin și despre produsul pe care l-am achiziționat eu și ceea ce face el.

Îmi place foarte mult pentru că oferă strălucire și luminozitate. Această formulă luptă împotriva radicalilor liberi și a radiațiilor UV pentru a proteja tenul de îmbătrânire. Pielea este mai fină, mai sănătoasă vizibil, cu un glow super fain. Ador cum arată tenul meu de când utilizez vitamina C și cu siguranță o să continui să o aplic. Am grijă să o utilizez împreună cu o cremă cu SPF. Contribuie cu brio la redarea strălucirii tenului și la reducerea semnelor de oboseală.

Încheiem acest articol de beauty cu câteva cuvinte despre produsele celor de la SVR, care îmi plac foarte mult, sunt destul de accesibile la preț și m-au convins să mai achiziționez și altele de la ei. Cu siguranță voi mai cumpăra și voi reveni aici cu feedback către voi, că tare-mi place când îmi trimiteți mesaje și îmi spuneți că vă priește ceva despre care v-am povestit aici.

Sper să vă ajute aceste rânduri, în cazul în care vă doreați să cumpărați aceste produse și mi-aș dori să vă fie și vouă folositoare la fel cum îmi sunt și mie.

Vă pupăcesc,

Blondie